Nu doar un magazin, un loc de vindecare 

a sufletului şi a trupului!

Magazinul nostru se adresează Omului, în integralitatea sa: suflet şi trup. Aici veţi găsi hrană pentru suflet şi trup, dar şi un sfat, un ajutor real în urcuşul către Dumnezeu şi al regăsirii de Sine!

Cărţile bisericeşti, CD-urile cu muzică, de asemenea, bisericească, obiectele de cult şi multe altele, vă vor fi de un real ajutor în regăsirea Adevărului, a liniştii, a bucuriei vieţii, în acestă lume în care pseudo-valorile şi "hristoşii mincinoşi" se înmulţesc pe zi ce trece, adeverind cuvintele Mântuitorului, cuprinse în Scriptura Noului Testament (Matei 24, 24). Scopul magazinului este de a promova valorilor ortodoxe, prin cuvânt scris, muzică bisericească şi prin icoana. Colaboram cu cele mai importante edituri și mănăstiri ortodoxe din România, dar şi în afara ţării, cu Mănăstirile din Sfântul Munte Athos, unde produsele sunt manufacturate cu rugăcinune și dragoste fața de oameni. Un magazin în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.  

Punguțe pentru anafură

Evitați risipirea pâinii sfințite, păstrați anafura în punguțe igienice! 

În viaţa de zi cu zi, anafura este împărţită de către preot la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii, evlavia creştină prevăzând condiţia de a nu fi mâncat nimic în acea zi, înainte de a o consuma. Mai mult, credincioşii, pentru a pune bun început şi zilelor în care nu participă la Liturghie, după ce s-au spălat şi şi-au făcut rugăciunea, iau anafură. Este un mod bun de a continua starea de rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii, gustarea din anafură devenind, astfel, un act duhovnicesc care trebuie însoţit de rugăciune şi fapte bune. Sursa: doxologia.ro/taine-ierurgii-slujbele-bisericii/ce este anafura 

Numim anafură bucăţele din prescurile care au fost aduse și oferite de către credincioși, cu scopul de fi săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. După momentul cel mai important al Liturghiei, cel al epiclezei - în care pâinea şi vinul sunt prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos prin venirea Duhului Sfânt - preotul invocă mijlocirea Maicii Domnului: "Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră...".

Evitați risipirea pâinii sfințite; Păstrați anafura în punguțe igienice; Folosiți punguțe manufacturate din hârtie alimentară, reutilizabile și biodegradabile; Economisiți timp oferind anafura pusă deja în punguță.

Se pot realiza la comandă punguțe personalizate, pentru hram.

Preț/buc 0,20 lei

Lumânări artistice, din ceară, lucrate manual cu Mănăstirile din România

Este un produs 100% românesc

Lumânari artistice, din ceară, gravate manual, cu cele mai cunoscute Mănăstiri din România. Amintim aici doar câteva dintre ele: Mănăstirea Ghighiu, Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Putna, Mănastirea Voroneț, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Curtea de Argeș.

Recomandare: Se poate oferii în dar

Preț: 50,00 lei 


Lumânarea aprinsă este mărturisire: cred în lumină, cred în Hristos

"Domnul nostru Iisus Hristos a dăruit tuturor lumina, dar cei ce nu ascultă de El se întunecă pe ei înșiși." Sfantul Talasie Libianu

"În fiecare om există o lumină. Dar pentru fiecare trebuie să vină clipa rânduită de sus, când să te vezi aşa cum eşti şi să-L cauţi pe Hristos. Dumnezeu te iubeşte pentru ceea ce este în tine lumină, pentru ce ai tu bun, nu pentru păcatele, petele, întunecimile tale." Părintele Constantin Sârbu

"Focul candelei sau al lumânării este un simbol material al flăcării spirituale din inima omului care generează iubirea."Părintele Constantin Sârbu

"La marginea inimii tale, Domnul stă cu o lumânare înaltă, care arde fără fum și fără să se topească..."   Sfântul Nicolae Velimirovici

SCRIERI INEDITE

  Volumul pe care îl oferim spre lectura și îndreptar de viata, numit sugestiv "Scrieri inedite", cuprinde o parte din tezaurul vieții și al învățăturii duhovnicești ale celui ce a mișcat spre mormântul de la Prislop pașii a milioane de căutători ai "Cărării Împărăției".

Scrierile Părintelui - potrivite orcarui nivel cultural-teologic -reușesc sa te ducă în miezul total al Realității! Iata, așadar, o suficienta motivație și invitație la lectura!

† GURIE Episcopul Devei și Hunedoarei.

120 LEI 

LUPTĂ, RABDĂ ȘI VEI TRĂI.

Cazul părintelui Ionuţ Butoiu a fost făcut cunoscut in presa vremii, însă puţini l-au luat în seamă. A vorbi despre credinţa capabilă de a muta munţii şi despre puterea dumnezeiască tămăduitoare acolo unde medicina se declară neputincioasă, nu a reprezentat în ultimii ani un subiect demn de a fi expus publicului larg. Mărturia tânărului preot reprezină o lecţie exemplară şi un sprijin real pentru toţi care trec sau vor trece prin astfel de cumpene ale vieţii.

Părintele Constantin Sârbu 

CUPRINS
Cuvant inainte
Introducere
Preot la spitalul din Campina
O simpla nenorocire sau plan dumnezeiesc?
Viata mea sub semnul incertitudinii
Luptă, rabdă şi vei trăi!
Sub protectia Maicii Domnului si a medicilor
Puterea credintei
Un semn cat o minune
Bucuria misiunii indeplinite

Postfata 

''Omul nu se poate mântui 
fără răbdare, milostenie și rugăciune."
Părintele Cleopa Ilie 1912 - 1998

Mulțumim pentru vizita dumneavoastră! Site-ul nostru este momentan în lucru, nu este pe deplin pregătit. Până atunci puteți consulta produsele și preturile noastre, îl vom actualiza mereu cu cele mai recente informații și servicii pe care vi le putem oferi. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! "Răbdare, nu până la prăsit, ci până la sfârșit.''

Mir sfințit de la Icoana Maicii Domnului 

Pantanassa Izbăvitoarea de cancer

Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc, cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi-i de-a pururea, toată împresurarea risipește-le grabnic, turma ta o păzește de primejdia toată, a-toate-Împărăteasă și Maică a Domnului..Troparul Icoanei Maicii Domnului "Pantanassa" 

Magazinul nostru vă pune la dispoziție Undelemn sfințit, Mir, de la icoana Maicii Domnului, Panatanassa, Icoană făcătoare de minuni, vindecatoare de cancer. Esențe disponibile: Nard, Floarea Pustiei, Smirnă, Crăciuniță. Mirul provine de la Mănăstirea Oașa și este sfințit. Preț: 8,00 lei

Tămâie de Oașa

Tămâia de Oașa, este tămâie  de calitate superioară manufacturată în Mănăstirea Oașa după o rețetă tadițioanală din Sfântul Munte Athos folosind cele mai bune materiale importate din Grecia și Africa.Tămâia de Oasa dispune de o gamă variată de peste 40 de esențe: Athos, Betleem, Bizantino, Brad, Busuioc, Cedru, Crăciuniță, Chiparos, Crin, Floarea Îngerului, Floarea Nopții, Floarea Pustiei, Floare de Sahara, Fuli, Fuzer, Gardenia, Garoafă, Heruvim, Iasomie, Ierusalim, Lavandă, Liliac, Magnolie, Mâna Maicii Domnului, Nard, Nazaret, Nucă, Pin, Salcâm, Smirnă, Sparta, Tei, Trandafir, Violetă, Zambilă, etc. Esențele diferă prin intensitatea mirosului, unele fiind mai puternice, altele mai discrete, de asemenea, costurile de producție diferâ în funcție de esența folosită, din acest motiv Tămâia de Oasa este disponibilă în patru variante de produs: Classic, Regal și Imperial. 


Vin Liturgic Nama Byzantin

Vinul este una dintre principalele materii liturgice ale Bisericii Ortodoxe, împreună cu pâinea el servind preoților la săvârșirea Tainei Euharistiei. Pâinea se preface în Trupul Mântuitorului, iar vinul se preface în Sângele Mântuitorului, fără a-și schimba, însă, firea. "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul" (Ps. 33, 8); Sursa: www.doxologia.ro/taine-ierurgii-slujbele-bisericii/vinul-liturgic

Nama Byzantino

Vinurile care sunt produse special pentru uz bisericesc se numesc Nama. Nama Byzantino este unul dintre cele trei vinuri Nama folosite în zilele noastre de către majoritatea bisericilor ortodoxe din Grecia. Rosu și dulce, de calitate excelentă și cu un grad foarte scazut de alcool, acesta acoperă și satisface în întregime nevoile oricărui preot ortodox. Nama Byzantine este folosit de foarte multe dintre bisericile ortodoxe din Grecia și din alte tari ortodoxe. Fiind un vin ce conține un grad scăzut de alcool, preoților nu vor avea nicio problemă după consumarea Sfintelor Daruri, și în același timp are un conținut ridicat în zaharuri naturale. În acest fel, vinul rămâne dulce și după diluare. Vinul Nama Byzantine conține doar zaharuri naturale. Acest lucru poate fi verificat cu ușurința în orice laborator enologic. 

Caracteristici enologice: Alcool: 10.5% 

Tămâie naturală de la Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos

Este un produs de cea mai buna calitate, care provine de la Manastirea Vatopedi, Sfantul Munte Athos, Grecia. Tamaia vine in 4 forme de ambalare sau gramaje: tamaie la cutie de 50 g, tamaie la cutie de 200 g, tamaie la cutie de 500 g, tamaie la cutie de 1 kg.

Părinții de la Sfântul Munte ne oferă aceasta tămâie superioara, pe baza de rășini naturale, pe care o putem folosi fie la biserica, fie acasă. Aromele mai tari de tămâie, pentru biserica, sunt următoarele: Gardenie, Scorțișoara, Floarea Pustiei, Florile Athos ului, Bizantina, Iasomie, Violeta, Crin, Mosc, Trandafir, Mir, Chihlimbar, Nuca. Aromele mai suave de tămâie, pentru acasă, sunt următoarele: Mana Maicii Domnului, Heruvic, Floarea Nopții, Zorele, Chiparos, Trandafir Sălbatic, Floare de Lămâie.


Aromatizator Auto "Mitră"

"Să nu iubești podoabele. Nu căuta parfumurile. Toate acestea sunt ale lumii; cu cât sunt mai de prisos, cu atât sunt mai păcătoase." Pr. Iosif Isihastul 1898 - 1959


Aromatizator pentru autoturisme sub forma unei mitre stilizate. În interiorul ei se află un flacon cu mir. În partea inferioară, de la bază există o bandă adezivă pe două fețe care poate fi atașată pe orice suprafață solidă. Adezivul se aplică cu ușurință, fără să deterioreze suprafața care urmează să fie folosită. Când mirul din interiorul flaconului s-a consumat, se poate umple de câte ori este necesar. 

Caracteristici:

Înălţime 750 mm
Lăţime 500 mm

Cod produs: 50-105
Preț: 13.00 lei  

 

DOAR SFÂNTA LITURGHIE MAI ȚINE LUMEA

 "În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi [...] Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor - n.n.] nu eşti vrednic să le auzi [...], deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te apropii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebeşti cu nimic de ei." Sfântul Ioan Gură de Aur 347 - 407